Foi subtiri pentru placinta si strudele

Salt la: navigare, cautare

Cuprins

Ingrediente

Ingredientele sunt pentru o tava de placinta cu foi subtiri, cu dimensiunile de 40cm x 22cm.

  • 800g faina Dobrogea tip OOO
  • 450ml apa calduta
  • 0.5 lingurite sare
  • 3-4 linguri ulei

Preparare

  1. se cerne faina intr-un lighenas
  2. se pune sarea, si in mijlocul fainii se face o scobitura in care se toarna apa calduta
  3. se amesteca intai cu lingura, si apoi cu mana
  4. adaugati uleiul si continuati framantatul timp de cateva minute
  5. aluatul se bate apoi de masa de 100 de ori, timp in care acesta devine din ce in ce mai elastic si mai "neted"
    • aluatul are consistenta potrivita daca senzatia pe care o aveti cand il atingeti este de "lob al urechii"
  6. se presara putina faina deasupra, pentru ca aluatul sa nu faca crusta
  7. acoperiti vasul cu un servet curat si lasati aluatul sa se odihneasca 30 min (nu mai putin)
  8. daca in bucatarie dispuneti de o masa cu dimensiuni obisnuite, va trebui sa impartiti aluatul in 4 parti egale
    • in caz contrar, foile vor fi prea mari, vor atarna de pe masa si se vor rupe
  9. in timp ce lucrati cu o parte din aluat, vasul ramane acoperit cu servetul

Modul de intindere a foii

  1. pe masa de lucru se intinde o bucata de panza curata
    • de marimea mesei sau mai mare, dar care sa nu aiba denivelari, care va pot incurca
  2. se presara putina faina pe toata suprafata fetei de masa
  3. presarati cu faina bucatica de aluat
  4. cu ajutorul unui sucitor, intindeti foaia dreptunghiular, pe o suprafata cam de 40/40cm
  5. presarati deasupra foii putina faina daca este nevoie si acoperiti aluatul cu un servet curat pentru 5-10 min
  6. dupa acest timp, intindeti aluatul dinspre interior catre exterior(intinderea foii nu dureaza mai mult de 2-3 minute)
  7. incercati intai sa intindeti foaia si in aer ca si cei care pregatesc pizza.Se subtiaza rapid si semnificativ
    • totul se face cu rabdare si din aproape in aproape
  8. se obtine o foaie cat masa de mare sau chiar mai mare si mai subtire decat cea de la magazin
  9. se vor taia cu un foarfece marginile groase si dupa ce se zvanta neacoperita timp de 5-10 min, se umple dupa dorinta

Mici secrete

  • reteta este mai simpla de facut, decat de scris, iar rezultatul este grozav.
  • secretul sta in consistenta aluatului, care se ajusteaza din apa si faina si in respectarea timpilor de asteptare dintre etape
    • daca incercati, de exemplu, sa intindeti aluatul imediat dupa ce a fost framantat, el se intinde putin, greu si se rupe
  • pentru o mai mare productivitate, pot fi intinse si acoperite toate cele 4 bucati de aluat, deoarece intinderea se face foarte repede, daca s-a procedat corect
    • bunicile le intindeau pe stergare, pe perne si le acopereau cu alte stergare pana cand le intindeau definitiv
  • este important sa asteptati ca foaia se se zvinte putin inainte de rulare si sa o ungeti bine cu ulei
  • aluatul facut din faina simpla tip 000 se intinde mult mai usor decat cel facut din faina de cozonac sau de prajituri


[1]

blog comments powered by Disqus
Vizualizari
Unelte personale