Fara idei preconcepute in farfurie

Am fost mereu un copil iubit si rasfatat. Am fost mereu indemnata sa fac lucrurile bine si la vremea lor. Si le-am facut cat de bine am putut eu.

Toate bune si frumoase, numai cu mancarea erau ceva probleme.

Inalta si foarte slaba, de parca mancam doar arareori, mi se permiteau mici "talente", care o necajeau pe mama. Nu mancam niciodata oul ochi daca cumva se spargea ochiul, iar chiftelele nu erau bune decat calde. Aceste talente erau cum erau, dar refuzam cu indarjire si din pura incapatanare sa mananc anumite feluri de mancare. Unul dintre ele era borsul de peste. Satula de mofturile mele, mama mi-a promis ca voi invata curand sensul proverbului "foamea este cel mai bun bucatar". Am ras si nu am crezut-o. Si rau am facut.

Intr-una din zile, obosita si flamanda fiind, ca doar veneam dupa o zi de scoala si dupa doua ore de antrenament la baschet, am ajuns acasa si nerabdatoare, am intrebat ce mancare avem. Mama, care de altfel facea tot ce-i statea in putinta sa ma vada mancand, mi-a raspuns sec:

- "Bors de peste."

- "Pai mie nu-mi place!"

- "Dar ai gustat vreodata ca sa spui ca nu-ti place?"

- "Dar nu-mi place."

- "Treaba ta daca nu-ti place, altceva nu avem de mancare."

Mi-a refuzat si painea cu unt si gem, spunand ca singura mancare disponibila este borsul de peste.

M-am invartit, m-am foit si in prima faza am zis ca nu mananc si ma apuc de lectii. "Treaba ta", a fost raspunsul.

Intr-un tarziu, foamea a invins si chiar am descoperit ca borsul de peste, acrit cu bors de casa si aromatizat cu leustean proaspat era minunat.

Mai tarziu, peste ani, am regretat incapatanarea de a nu manca ceva, pe motiv ca nu-mi place,  fara ca macar sa gust.

Acum, borsul de peste este pregatit si mancat cu mare placere in familia mea.

Concluzia este una singura: incercati macar sa gustati, cu buna credinta si fara idei preconcepute, inainte de a spune ca nu mancati ceva pe motiv ca nu va place!